Grounding

Se întâmplă frecvent ca în perioada pandemiei să te confrunți cu potențiali stresori, precum ore de muncă peste program, gânduri, îngrijorări, discuții și toate acestea să își pună amprenta asupra stării tale de bine. În astfel de situații răspunsul corpului la stres se activează inhibând gândirea rațională, concentrarea și memoria pe termen scurt, ajungând uneori să te blochezi sau să ai comportamente atipice, să simți că pământul îți fuge de sub picioare însă, fiind la serviciu, trebuie să fii în formă. Și pentru că este posibil ca unele probleme să persiste pe termen lung este important să investești în tine pentru a funcționa optim, aplecându-te asupra ta dintr-un loc interior mai stabil și mai puternic.

Este firesc ca sub presiune să treci prin emoții intense și este bine să știi că acestea vor trece. Până atunci, pentru a-ți echilibra emoțiile intense pe care le resimți, poți încerca câteva metode de stabilizare, alegând una sau mai multe tehnici care ți se potrivesc cel mai bine sau pe care le poți aplica, în funcție de contextul în care te afli.

Iată șase exerciții de echilibrare emoțională care te pot scoate din tumultul gândurilor copleșitoare, amintindu-ți că exiști acum și aici.

Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică este disponibil tuturor asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din București. Pentru mai multe detalii privind programul de consiliere accesați PSIHO-ASSIST: Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică și online pentru membrii OAMGMAMR filiala București

Suntem alături de voi!

Informații

imagine

Dragi colegi,

Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali sunt expuși frecvent la diverși factori de stres, pentru care în regim obișnuit, au dezvoltat strategii de gestionare.

Cu toate acestea, situația de urgență, cauzată de răspândirea noului tip de coronavirus, accentuează nevoia de mobilizare pe termen lung a tuturor resurselor fizice si psihice, astfel încât strategiile obișnuite ale persoanei de a face față stresului profesional pot fi insuficiente.

De aceea Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala București, a decis organizarea și lansarea Serviciului de suport și consiliere psihologică telefonică și on line - Psiho Assist, începând cu data de 06.05.2020.

Citește mai mult...

Vreau să știu despre...


EMC

Politica privind datele personale