Izolarea Socială

Carantina sau izolarea impuse sunt o experiență neobișnuită și neplăcută care implică separarea de prieteni și familie și o abatere de la rutinele obișnuite de zi cu zi. Multe activități obișnuite sunt interzise. Se știe că izolarea provoacă probleme psihosociale, în special pentru cei recunoscuți drept vulnerabili. În timp ce toți oamenii sunt expuși riscului de vătămare psihologică atunci când sunt ținuți în izolare, cei mai vulnerabili în aceste situații sunt copiii și adolescenții, adulții mai în vârstă, grupurile minoritare, cei din grupuri socio-economice inferioare, femeile și persoanele cu condiții de sănătate mintală preexistente.

Izolarea socială poate apărea si atunci când oamenii nu au sprijinul sau nu se simt parte a unei rețele sociale formate din membri ai familiei, prieteni sau membri ai comunității. Studii sociale, psihologice și medicale au demonstrat concludent că există o corelație directă între gradul în care o persoană se simte conectată cu alții și starea ei de sănătate fizică și mintală.

Multe studii făcute în legătură cu efectele negative ale izolării au privit persoanele care nu sunt capabile să comunice cu ceilalți. Dar nu este cazul coronavirusului, în care milioane de oameni sunt izolați fizic, dar pot păstra legătura prin tehnologie. O modalitate importantă de a vă proteja sănătatea mintală în timpul izolării sociale este să continuați să comunicați cu cei pe care îi iubiți, folosind tehnologie precum chatul video.

Zlatin Ivanov, un psihiatru din New York, recomandă câteva modalități în așa fel încât cadrul medical sau orice altă persoană care trece printr-o perioadă de izolare socială să își mențină sănătatea mintală:

  • Exercițiul fizic: Exercițiul este un reductor de stres bine documentat. Crește endorfinele și scade hormonii stresului, inclusiv cortizonul și adrenalina. Chiar și în timpul izolării sociale, este posibil totuși a merge în siguranță pentru a alerga, antrenament la birou și menținerea forței și a mușchilor.
  • Meditația: Cercetările au descoperit că meditația poate reduce anxietatea și depresia. Un studiu din 2019 al aplicațiilor mobile de meditație a constatat că 10 minute pe zi de meditație i-a făcut pe studenți să se simtă mai puțin deprimați și mai rezistenți. Cu cât foloseau aplicațiile mai mult, cu atât rezultatele erau mai puternice - deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru a evalua dacă aceste beneficii pot dura pe perioade lungi de timp.
  • Conectarea cu natura: A ieși în aer liber, în special în soare și în spațiul verde, poate îmbunătăți starea de spirit prin încetinirea activității în cortexul prefrontal, o zonă a creierului care a fost asociată cu anxietatea. Dacă ieșitul afară nu este o posibilitate, alternativa ar fi ascultarea sunetelor naturii (cum ar fi sunetul ploii sau cel al păsărilor).

În general, aceste activități pot stimula producția de neurotransmițători precum dopamina, serotonina, oxitocina și endorfinele, toate acestea promovând sănătatea si stabilitatea mintală.

Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică este disponibil tuturor asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din București. Pentru mai multe detalii privind programul de consiliere ne puteți scrie la psihoassist@oammrbuc.ro sau puteți accesa PSIHO-ASSIST: Serviciul de suport și consiliere psihologică telefonică și online pentru membrii OAMGMAMR filiala București

Suntem alături de voi!